Psihologul și mitul oracolului

Partea I

O capcană deosebit de periculoasă în care pot cădea clienții în procesul de psihoterapie, dar și psihologii, este aceea de a plasa terapeutul pe un piedestal al cunoașterii absolute, al dreptății, al iubirii și al tuturor răspunsurilor indiferent de problemă sau întrebare.

"Nu mai este nimeni ca ea/el, nu mă înțelege nimeni așa, ma îndrumă mereu și are mereu dreptate, nu știu cum face."

Mă regăsesc în cuvintele de mai sus - după un lung proces de terapie, am ajuns sa-mi divinizez terapeutul și în mod inconștient să compar pe toată lumea cu el, îndeosebi bărbații, întrucât el este bărbat.

În primă fază, metaforic vorbind, oamenii se dedică întru totul terapeutului. Așteaptă să fie vindecați, ghidați, înțeleși, iubiți necondiționat, așa cum doar un profesionist cu mulți ani de școală în spate este capabil să ofere. În viața de zi cu zi, in vivo, disponibilitatea și tot ce oferă un terapeut este aproape imposibil de găsit - fiecare persoană cu care interacționăm are propriile sale trăiri, istoric si bagaj emoțional. Terapeutul, deci, nu este și el tot om, nu are toate cele menționate anterior? Bineînțeles că le are, însă:

În spațiul terapeutic, viața psihologului este între paranteze - conflictele sale de acasă nu există, criza locurilor de parcare, planurile de viitor, amintirile din trecut, nimic altceva nu contează în afară de prezența sa fizică și psihică în cabinet, acum, alături de client.

Aceste lucruri presupun un efort voit și intenționat al terapeutului; presupun ani de terapie (în poziția de client) și ani de supervizare (discutarea cazurilor cu un alt terapeut cu experiență, un mentor). Din toate aceste motive menționate până acum, ceea ce regăsim în relația cu un terapeut este aproape imposibil să găsim în relația cu un alt om, într-o relație personală, nu una profesională.

Experiența de a fi acceptat întru totul de către cineva este una eliberatoare, născătoare de noi trăiri și emoții, este ceva ce are puterea de a schimba profund un om până în măduva oaselor. Tot de aici, din această experiență, se naște și adorația pentru terapeut, aceasta putând să atingă cote similare unui cult.

Pe lângă datoria evidentă a terapeutului de a controla pe cât posibil relația tocmai ca ea să nu devină una bazată pe dependență emoțională, te încurajez să ai prezența de spirit să contrazici terapeutul atunci când este cazul, să spui "nu este chiar așa". Acest lucru nu face decât să deschidă o nouă conversație mult mai sinceră.

Din culise: când eu am simțit nevoia să contrazic terapeutul meu, am fost copleșită de emoții - părea că trădez oracolul, ca mă cred mai bună decât el, că îl sfidez. Totuși, cu jumătate de glas, i-am spus "Nu, aici nu sunt de acord". După ce a trecut valul de transpirație, m-am surprins simțindu-mă deosebit de puternică, ca și cum înfruntasem un balaur. Iar răspunsul lui? "Mă bucur că spui asta. Cum vezi tu lucrurile?" Ceea ce a urmat a fost inedit pentru mine, am prins curaj și în viața de zi cu zi să contrazic mai des și să am păreri diferite.

Pe data viitoare,

Ilinca